Avocatul general recomandă Curții de Justiție a Uniunii Europene să decidă că băncile nu au dreptul să ceară despăgubiri de la clienți în cazul contractelor de credit anulate ca urmare a clauzelor abuzive, în schimb consumatorii vor avea dreptul să solicite plata unor sume suplimentare. Speța vizează în principal creditele în franci elvețieni și o soluție potrivnică băncilor ar putea aduce băncilor pierderi de până la 21 de miliarde de euro, adică 50% din fondurile proprii ale băncilor, scenariu care ar putea duce la falimente în sistemului financiar polonez.